Din cauza bugetului local extrem de limitat, administraţia petrileană nu a mai achiziţionat flori din alte părţi, bazându-se anul acesta, exclusiv, pe producţia de flori din serele administrate de societatea de gospodărie a oraşului.
„Chiar dacă dăm bani şi aici, că le cumpărăm de la societatea respectivă, nu le primim gratis, ne costă mult mai puţin, astfel că facem o serioasă economie în acest sens, iar Petrila va arăta şi ea bine, plină de flori atât acum primăvara, cât şi la vară sau mai înspre toamnă”, ne-a spus primarul Ilie Păducel.
Săptămâna trecută, pe lângă aceste flori, Primăria Petrila a mai achiziţionat 20 de brazi „Douglas”, de origine din America de Nord, de la o pepinieră forestieră, care vor fi plantaţi prin toate parcurile. Nu întâmplător au fost achiziţionaţi aceşti brazi. De Crăciun, ei vor fi împodobiţi, astfel că administraţia oraşului nu va mai trebui an de an să achiziţioneze brazi de Crăciun în parcuri. Este şi o economie, dar mai ales o păstrare a mediului sănătos, pe cât posibil, în zece-douăzeci de ani acest lucru însemnând salvarea a zeci de brazi din pădurile noastre de la tăiere, ceea ce nu-i puţin, ţinând cont de investiţia destul de mică în achiziţionarea acestor brazi. Dacă toate primăriile ar proceda la fel în toată ţara, zeci de mii de brazi ar fi salvaţi în doar câţiva ani.
Referitor la flori, V. Jurca, viceprimarul Petrilei, cel care în aceste zile suprave-ghează direct acţiunea „plantarea 2013”, ne-a declarat: „Am achiziţionat de la SC Edil Urban câteva mii de flori, 2.800 panseluţe, 3.400 lalele, 300 trandafiri şi 3.000 năsturei, costul total fiind de aproximativ 15.000 lei. De la altcineva am mai achiziţionat şi nişte butaşi de ienupăr argintiu, pe care îi vom înmulţi la sere, astfel că anul viitor tufele de ienupăr argintiu le veţi vedea prin tot oraşul. Dacă nu aveam mobilizaţi oameni pe cursurile