Ziarele, aşa cum le ştim, sînt pe cale de dispariţie. Multe publicaţii prestigioase şi-au suspendat ediţiile de print, care deveniseră prea costisitoare. Iar beneficiile din publicitatea obţinută în ediţiile online sînt încă insuficiente şi, oricum, greu de cuantificat. Unele ziare generaliste mari (precum şi publicaţii specializate) au introdus abonamente digitale: un paywall îi obligă pe cititori să plătească pentru ce citesc. Funcţionează bine în cazul ziarelor mari, scrise în limbi de largă circulaţie. Dar nici acesta nu e un model fiabil.

DE ACELASI AUTOR Tovarăşii cîntă la Berlin Robotul e omul E tot mai greu să fii jurnalist Praful fin, vienez Acum cinci ani, cîţiva jurnalişti francezi dădeau lovitura, propunînd un nou model de business: o revistă trimestrială, cu reportaje şi articole „grand format“, distribuită exclusiv în librării, întreţinută doar din încasări directe. Adică din vînzări. Datorită acestei reviste a apărut şi un nou tip de cititori – cei interesaţi de informaţia utilă, de reportaj şi de background. Aceşti cititori sînt diferiţi de consumatorii de presă cotidiană, printre altele, şi pentru că sînt dispuşi să plătescă pentru conţinut de calitate.

Probabil că succesul acestei publicaţii i-a îndemnat şi pe alţii să dezvolte publicaţii pe acelaşi model. De Correspondent – un proiect editorial la care lucrează o echipă neerlandeză – e încă şi mai îndrăzneţ decît XXI.

La originea proiectului se află Rob Wijnberg (fost redactor-şef al publicaţiei NRC Next). El a lansat, pe 18 martie 2013, o campanie de strîngere de fonduri pentru „o nouă iniţiativă jurnalistică“. Ştirile şi articolele de actualitate apar peste tot. Ele sînt citite şi redistribuite rapid, sînt o „marfă“ de larg consum, adesea lipsită de valoare, căci se găseşte peste tot, cel mai adesea, gratuit. De Correspondent nu vrea să reia ştirile, ci să explice de ce se î