Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficitul bugetar a ajuns la 4,2 miliarde de lei după trei luni, sub ţinta convenită cu FMI

Publicat in Mediafax, joi 25 aprilie 2013 ·

Deficitul bugetar a urcat după primele trei luni la 4,19 miliarde de lei, reprezentând 0,67% din PIB, şi s-a încadrat în ţinta convenită cu FMI pentru această perioadă, de 4,5 miliarde de lei, potrivit Ministerului Finanţelor.

Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat după două luni cu un deficit de 2,44 miliarde de lei ( 0,39% din PIB).

Veniturile bugetare au totalizat 47,04 miliarde de lei (7,5% din PIB) la finele lunii martie şi au fost cu 3% mai nari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe categorii de venituri, încasările din TVA au fost mai mari cu 9,5%, iar cele din impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale cu 11,5% şi, respectiv 3,6%, datorită creşterii veniturilor salariale ca urmare a măsurilor de reîntregire a salariilor bugetarilor şi a majorării salariului minim de la 1 februarie.

Accizele au crescut (+9,3%) ca urmare a majorării accizei la motorină şi a implementării unor reforme administrative de îmbunătăţire a colectării.

Încasările din impozitul pe profit s-au redus cu 4,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ca urmare a modificării termenelor de regularizare a plăţilor din anul anterior şi a introducerii noilor provizioane prudenţiale la bănci potrivit normelor contabile internaţionale.

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la veniturile din impozite şi taxe pe proprietate, care au urcat cu 4,7 %.

Veniturile nefiscale au avansat cu 0,5% la nivelul bugetului general consolidat, creşterea înregistrându-se la bugetul de stat cu 12,7% şi la bugetele locale cu 0,4,%, în timp ce la instituţiile autofinanţate s-au redus cu 1,5%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 51,23 miliarde lei (8,2% din PIB), au crescut în termeni nominali cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°