Consultanţii Nexia România consideră că intrarea în vigoare a Legii 72/2013, care presupune măsuri pentru combaterea întârzierii plăţilor, poate aduce şi bune şi rele în relaţiile dintre agenţii comerciali, se precizează într-un comunicat de presă.
Dinu Petre, membru al Nexia România, a declarat: "Pe de o parte Legea încearcă să limiteze atitudinea companiilor mari care impun furnizorilor termene de plată foarte lungi, acest mod de abordare a relaţiilor acutizându-se începând cu anul 2009, când agenţii economici au început să fie afectaţi puternic de criza de cash. De atunci, întârzierile la plată au devenit un modus vivendi al companiilor, din care cele mici aveau cel mai mult de suferit. Dacă iniţial aceste întârzieri au fost acceptate informal de către furnizori, pentru că nu aveau alternativă, în timp, acestea au devenit clauze care guvernează contracte. Astfel, Legea vine ca o reparaţie a acestei situaţii, aliniind practic din punct de vedere conceptual, protecţia agenţilor economici mici la protecţia de care beneficiază şi persoanele fizice. Odată cu impunerea prin lege a unor termene de plată de maxim 60 de zile diferenţele în puterea de negociere între marile companii şi furnizori se pot estompa".
Dinu Petre mai consideră: "Dacă privim din alt punct de vedere, această prevedere din Lege poate ajunge să afecteze firmele mici. Companiile mari cu un anumit model de business vor fi tentate să găsească soluţii alternative care să le prezerve poziţia dominantă în negocierea contractelor. Astfel, furnizorii pot ajunge la situaţii la fel de defavorizante ca în faza iniţială sau chiar să piardă contracte importante care să le afecteze radical business-ul".
Companiile din construcţii şi pharma vor fi cele mai afectate în sens pozitiv de această nouă lege, mai este de părere Dinu Petre.
Nexia International este prezentă în peste 100 de ţări, cu p