Un copil de numai trei ani şi-a pierdut sâmbătă viaţa după ce a căzut victimă flăcărilor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, în jurul orei 09.00, a fost anunţat prin intermediul numărului de urgenţă 112 un incendiu la un adăpost de animale, în satul Hoiseşti, comuna Dumeşti. Pentru stingerea acestuia au intervenit atât un echipaj de la ISUJ Iaşi, cât şi pompierii voluntari din localitatea cu pricina. Din nefericire, aceştia nu au reuşit să salveze viaţa unui băieţel. Se pare că micuţul, rămas nesupravegheat, s-ar fi jucat cu chibriturile, lucru care ar fi cauzat aprinderea furajelor. Oamenii legii, împreună cu specialiştii de la ISUJ Iaşi urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs incediul şi, eventual, cine se face răspunzător pentru moartea copilului.