„Să vedem şi partea plină a paharului”, „se fac şi lucruri bune”, „avem şanse reale”, „suntem pe-un culoar favorabil”, „încă puţin, şi relansăm ţara”. Sursa: EVZ

Astfel de propoziţii şi sintagme, desprinse parcă din jargonul chibiţilor de la fotbal, au devenit, în comentariile televiziunilor de partid, monedă curentă. După doi ani de limbaj înecat în sulful şi pucioasa „Apocalipsei”, aceleaşi voci care tunau şi fulgerau citează acum din „Cântarea cântărilor”. Dulceaţa a înlocuit fierea, viziunea neagră s-a evaporat ca prin miracol, deşi ţara e aceeaşi, oamenii sunt neschimbaţi iar distanţa până la prăpastie nu s-a diminuat nici cu un milimetru.

În privinţa mercenarilor din televiziuni, lucrurile sunt clare: ei cântă după cum li se ordonă în cască. Uimitoare e însă tăcerea subită a intelectualilor care până mai ieri plezneau de indignare, iar azi au pus clonţul în piept. Ei speră să li se uite rolul avut în sinistra vară a lui 2012 şi în toamna infernală care a urmat. Brusc dezinteresaţi, s-au retras prin biblioteci, de unde aruncă priviri derutate spre trista realitate a străzii. Ura virilă de vara trecută a fost înlocuită de o moliciune de piftie. Noua postură, de căţeluşi bătuţi, ar fi comică, dacă n-ar fi jalnică.

Am în minte mult prea multe exemple de intelectuali care, constatând ce dezastru girează, încearcă s-o dea, cum se spune, „la întors”. Ei bine, nu. Eu, unul, n-o să uit niciodată căutăturile mustind de ură iraţională, minciunile sinistre puse în circulaţie, resentimentul rânced din care-şi făcuseră un mod de existenţă. N-am să le trec cu vederea acuzaţiile infamante şi orbirea vinovată. În privinţa politicienilor-patroni, lor li se poate aplica, uşor modificată, zicala: „Spune-mi cu ce intelectuali te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti!”

Din această perspectivă, Crin Antonescu stă prost de tot. N-am niciun dubiu că intelectualii şi