Locuind chiar în centrul Capitalei, pe timpul studenției, un cititor din Craiova a asistat la închiderea barului de noapte „Atlantic”. Acesta a fost transformat în Casă de Modă. Totul a durat doar câteva ore. Cauza era dragostea dintre Nicu Ceaușescu și cântăreața Jeanina Matei și un avion pentru New York Sursa: ALEXMIHALCEA.WORLDPRESS.COM
Tinel S.: „În timpul studenţiei mele am locuit chiar în Centrul Bucureştiului, la Universitate. Eu stăteam într-o cameră destul de modestă, la o mansardă, dar mă descurcam bine şi aveam relaţii. Destul de des mergeam la barul de noapte „Atlantic”, aflat peste drum de fostul Comitet Central al PCR. Acolo venea toată lumea bună din timpurile acelea. Eu eram student la medicină şi mă luaseră sub protecţie nişte ginecologi celebri şi bogaţi, foarte bogaţi. Toată lumea bea whisky şi fuma Kent şi toţi se simţeau bine între ei, ca şi cum prezenţa acolo certifica şi valoarea ta.
De fapt, acum când mă gândesc mai bine , barul de noapte era un fel de scenă politică. Acolo se discutau şi se aranjau multe. La timpul acela, mizele erau altele decât astăzi. Aprobări de autoturisme, congelatoare, televizoare color, locuinţe şi locuri mai bune de muncă, de obicei detaşări în timpul stagiaturii, căci trei ani , de obicei la ţară, după terminarea facultăţii, erau obligatorii.
Acolo venea şi tovarăşu Nicu, dar noi nu prea îl vedeam pentru că stătea în separeuri. Avea chiar şi un apartament, amenajat în incintă, unde dormea sau îşi făcea de cap.
Jeanina Matei şi avionul de New York
Într-o dimineaţă am observat că barul nu mai exista. În locul lui, apăruse peste noapte o casă de modă. Parcă „Venus”, dar nu mai sunt sigur de asta. Pe vremea aceea casele de modă nu însemnau nimic. Tovarăşa Elena Ceauşescu impusese în conducerea ţării numai femei urâte şi, obligatoriu, foarte grase. Cam aşa arătau şi ministresele comerţului inter