Odată cu intrarea în luna mai, la Petrila se anunţă foarte multe zile interesante, ca să nu zicem frumoase.
Prima zi de mai aduce 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, zi sărbătorită de petrileni de obicei la iarbă verde. Cum această zi anul acesta pică-n Săptămâna Patimilor Mântuitorului, probabil că cei cu adevărat evlavioşi vor sări peste grătare şi berea de la iarbă verde, că nu se cade şi nu e deloc creştineşte, şi vor alege să meargă, atât de 1 Mai, cât şi toată săptămâna aceasta, seara, la biserică, la slujbele speciale care au loc.
Vinerea Mare, care cade anul acesta pe 3 mai, îi va găsi pe foarte mulţi petrileni, ca şi petroşeneni, vulcăneni, aninoseni, sau uricăneni, la Drumul Crucii de la Lupeni-Straja, o minunată acţiune la care este implicată Biserica Ortodoxă Română, prin Episcopia Hunedoara-Deva şi Protopopiatul Ortodox Petroşani şi lupeneanul Emil Părău, cel care din anul 2000 încoace a iniţiat şi coordonat acest eveniment religios de amploare.
Dacă seara de Înviere îi va găsi pe toţi creştinii-ortodocşi din Petrila la cele opt biserici de pe raza localităţii, în frunte cu primarul Ilie Păducel care ne-a declarat că va fi prezent, ca în fiecare an, la Slujba de Înviere de la Biserica din Taia, prima zi de Paşti îi va găsi pe foarte mulţi petrileni, dar în mod special pe jieţeni, la Nedeia de la Jieţ.
A doua zi de Paşti, după slujba de dimineaţă, petrilenii vor avea un nou prilej de bucurie, deoarece la Jieţ-Androneşti, dar şi la Taia vor avea loc alte două nedei. Care se vor lăsa cu joc, mâncare, băutură şi voie bună, bucatele tradiţionale momârlăneşti fiind aşteptate încă de pe-acum de toţi iubitorii de tradiţii locale.
„Voi încerca să fiu prezent, câte puţin, la fiecare acţiune, inclusiv la slujba de Înviere sau la slujbele din zilele de Paşti sau la nedei. Dar voi încerca anul acesta să fiu prezent şi la reuniunil