Nu pot să spun că nu m-am simţit bine când am băgat de seamă efectul produs de cuvântul scris apărut în ZVJ. La nici două zile după apariţia articolului referitor la malurile pârâului Morii din Vulcan, devorate de apele mari care au venit de la munte, a apărut prompt şi urmarea la cele scrise.
Dar nu sub forma
vreunui răspuns gen "vă mulţumim pentru cele sesizate şi vă asigurăm că..." vorbe care, la o adică, nu sunt decât gargară, ci concret. Adică prin fapte. Cum poate vedea oricine care, în aceste zile frumoase a urcat sau are de gând să meargă pe Valea Morii.
Primul de la
care am aflat că malurile mâncate de ape au fost taluzate cu piatră a fost unul dintre băieţii cu care, data trecută, am mers până dincolo de barajul doi. Acum, duminică, m-am convins cu ochii mei de asta. Şi ceea ce-i de admirat este că nu s-a făcut treabă de mântuială. Uitaţi-vă la poze şi veţi vedea că nu greşesc.
Operaţiunea aceasta fiind
dusă la îndeplinire, mai rămâne aceea cu decolmatarea barajului doi. Pe care, ca să nu se spună asta de acum e vreo poză veche, l-am fotografiat din nou cu un pom înflorit în prim plan. Serios, nu ştiu cine a făcut binele cu piatra recent aşternută pe malurile mâncate de apă, dar, dacă tot e pătruns de intenţii bune, ar putea continua şi cu curăţirea barajului. Aşteptăm... dar nu doi ani, ca data trecută!
Nu pot să spun că nu m-am simţit bine când am băgat de seamă efectul produs de cuvântul scris apărut în ZVJ. La nici două zile după apariţia articolului referitor la malurile pârâului Morii din Vulcan, devorate de apele mari care au venit de la munte, a apărut prompt şi urmarea la cele scrise.
Dar nu sub forma
vreunui răspuns gen "vă mulţumim pentru cele sesizate şi vă asigurăm că..." vorbe care, la o adică, nu sunt decât gargară, ci concret. Adică prin fapte. Cum poate vedea
