Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Oţelul nu a luat licenţa pentru sezonul 2013-2014, dar mai are şansa apelului! Reacţia clubului gălăţean:

Publicat in Pro Sport, marți 30 aprilie 2013 ·

Oţelul Galaţi a aflat marţi că nu va primi licenţa pentru sezonul 2013-2014 al Ligii I. Gălăţenii mai pot ataca însă decizia dată de Comisia de Licenţiere până joi, apelul urmând a fi judecat pe 7 mai.

Surse apropiate LPF susţin că în dosarul de licenţiere întocmit de gălăţeni lipsesc acte ce ţin de documentaţia juridică ce prevede structura acţionariatului clubului, atât documentele din perioada când preşedinte era Marius Stan, cât şi cele din mandatul lui Dan Adamescu.

Aceleaşi surse afirmă că problema de licenţiere a Oţelului nu ţine de datorii faţă de propriii jucători şi angajaţi.

Clubul gălăţean a reacţionat imediat la aflarea veştii prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial.

"Dorim să înştiinţăm suporterii şi partenerii FC Oţelul Galaţi că, în ciuda informaţiilor de astăzi conform cărora ne-am confrunta cu serioase probleme privind licenţierea pentru sezonul următor de Liga I, vom continua nestingheriţi activitatea în eşalonul de elită al României. Iubitorii de roş-alb-albastru au totuşi nevoie de o explicaţie, motiv pentru care am remis acest comunicat de presă. Comisia de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal a formulat astăzi o soluţie negativă pe forma problemei noastre, nu şi pe fond. În fapt, Comisia solicitase documente care nu fac obiectul legislaţiei în vigoare privind contabilitatea, şi anume situaţiile financiare combinate, dar FC Oţelul Galaţi va depune în scurt timp toate documentele solicitate. Am făcut deja apel şi pe data de 7 mai 2013 se va da soluţionarea, răspuns care cu siguranţă ne va fi favorabil. FC Oţelul Galaţi va obţine licenţa de club profesionist şi pentru sezonul 2013-2014.

Lucian CIOFOAIA

Preşedinte CA al FC Oţelul Galaţi"

Şi Rapid este în aceeaşi situaţie

Înainte de Oţelul, Rapid a aflat de asemenea că nu a primit licenţa pentru

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 22 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 58 minute
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 19 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 54 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 56 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°