O femeie care a fost condamnată la nouă ani de puşcărie a fost obligată ieri să achite şi despăgubiri către rudele victimei.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au admis în parte acţiunea civilă şi au obligat-o pe Eugenia Dodoloi (23 de ani)la plata unor despăgubiri civile în valoare de 10.000 de lei, pentru un omor. Recent, aceasta fusese condamnată de aceeaşi instanţă la nouă ani de detenţie.
Conform anchetatorilor, tânăra l-a ucis pe bărbatul cu care trăia mama ei. Pe 8 decembrie 2012, ea i-a cerut ajutorul bărbatului la tăiatul lemnelor, dar acesta a preferat să bea în casă. Refuzul i-a fost fatal.
După ce a tăiat lemnele şi s-a cinstit cu nişte vin, Eugenia a intrat în casă şi i-a găsit pe mama sa şi pe bărbat certându-se. Mama tinerei l-a lovit pe bărbat cu o cană în cap, moment din care a început nebunia. Oamenii legii au stabilit că Eugenia l-a lovit întâi pe bărbatul căzut cu picioarele, apoi a luat o bucată de lemn care avea înfipte cuie în ea şi a început să-l zdrobească.
Singura care a încercat să oprească acest carnagiu a fost sora de 14 ani a Eugeniei, care a reuşit să-i smulgă din mâini lemnul surorii ei şi a fugit la paznicul unei secţii de votare, pe care l-a rugat să anunţe Poliţia.

După ce a tăia