Cum mai e cu sărbătorile la români?...
Paştile şi Crăciunul au început să-mi cadă greu din cauza acestei întrebări pe care presa o pune cu o consecvenţă demnă de o cauză mai nobilă. E firească, într-un fel, dar cînd se repetă identic, în fiecare an, cam ce noutăţi ai putea să mai spui? Că doar nu apare în fiecare an ceva nou în sărbătorile noastre strămoşeşti! Pe de altă parte, modul în care este pusă întrebarea sugerează (ca în atîtea alte cazuri) genul de răspuns aşteptat: s-a ales praful de sărbătorile noastre, românii nu-şi mai ţin frumoasele lor sărbători, unde sînt sărbătorile d-altădată?! Şi dacă nu verşi măcar o lacrimă pe altarul sărbătorilor defuncte, îl apucă pe jurnalist plînsul că a ratat interviul! (Ştiu, iar o să-mi iasă vorbe că am eu ce am cu jurnaliştii. Zău că am tot respectul pentru cei care îşi fac meseria! Pentru cei care nu, nu...) Mai există, apoi, modelul folclorist, un fel de ştiaţi că vag autoexotic: ştiaţi că, pe vremuri, românii făceau aşa şi pe dincolo, de la Florii şi pînă la Rusalii? Şi asta iarăşi, în fiecare an, la fel. E minunat şi e util, dar parcă se cam repetă, nu credeţi?
Să încercăm să lămurim, deci, puţin lucrurile.
DE ACELASI AUTOR Umorul, rîsul şi românii Colectivism şi asociere D'ale bucuriilor vieţii Eu, nomadul Există minunate colecţii despre „Sărbătorile la români“ şi/sau despre „Credinţe şi superstiţii“, există calendare comentate ale sărbătorilor ţărăneşti, există monografii despre fiecare dintre ele. Toate acestea fac parte din patrimoniul nostru cultural. Este, deci, firesc să le păstrăm memoria. Unii ţin, însă, morţiş să le păstreze în viaţă, ca atare. Pe de altă parte, alţii, mai cîrcotaşi, insinuează că, de leneşi ce sînt, românii aveau mai multe sărbători decît zile lucrătoare. Nu este tocmai aşa, dar nici foarte departe de adevăr. Cum e, deci, cu sărbătorile la români?
Păi, cum să f