Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, oficialul american reiterând că la nivelul Congresului SUA a fost asigurată deja toată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, la orizontul anului 2015, informează un comunicat al Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
"Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach - EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect. Frank Rose a reconfirmat faptul că angajamentul SUA pentru fazele 1, 2 (care implică România, prin Baza Deveselu) şi 3 ale EPAA rămâne extrem de ferm şi a adresat mulţumirile sale omologului român pentru aplicarea fără întârzieri, în calendarul stabilit împreună, a Acordului dintre România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice în România, semnat în septembrie 2011. De asemenea, a reiterat faptul că la nivelul Congresului SUA a fost asigurată deja toată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, la orizontul anului 2015″, se arată într-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, cei doi oficiali au discutat şi despre momentul începerii lucrărilor de construcţie în cadrul bazei în acest an şi au evaluat extrem de pozitiv eforturile făcute deja pentru pregătirea începerii acestora, precum şi pentru negocierea şi finalizarea ultimelor Aranjamente de Implementare a Acordului din 2011.
Frank Rose s-a aflat la Bucureşti pentru a participa la cea de-a IX-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachet