Abel Apostol (55 de ani), unul dintre asociaţii complexului Riviera din Arad, a dispărut fără urmă încă de miercuri.
Poliţiştii au scotocit prin toată baza complexului, care cuprinde un restaurant, trei terase, piscină şi mai multe terenuri de sport, însă fără să descopere vreun indiciu. De asemenea, un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad a căutat în râul Mureş, care trece în apropiere de Riviera. Dispariţia lui Abel Apostol rămâne în continuare o enigmă.
„Asociaţii îl ameninţau cu moartea”
Albert Apostol, fiul celui dat dispărut, spune că ultima dată când a vorbit cu tatăl său a fost pe 1 mai, în jurul orei 18.00. „Eu plecam de la baza sportivă şi i-am spus că ne vedem acasă, însă nu a mai venit. L-am sunat pe la 21.30, însă telefonul era închis”, a declarat fiul omului de afaceri arădean.
Acesta a mai declarat pentru „Evenimentul zilei” că tatăl său ar fi fost ameninţat în repetate rânduri de către ceilalţi doi asociaţi care erau la complex. „Tatăl meu le-a spus în ultima perioadă că ar dori să rămână doar cu terenurile de sport şi să le lase lor restaurantul şi terasele, însă ei nu au vrut. Certurile erau la ordinea zilei şi îl ameninţau de multe ori chiar şi cu moartea. Mi-a zis că ar vrea să ia terenurile de sport, să mi le lase mie şi să se mute în State. Nu a plecat niciodată aiurea, iar telefonul mobil nu l-a avut închis de când şi l-a luat pe primul”, a mai dezvăluit, pentru EVZ, fiul afaceristului arădean.
Una din terasele pe care Abel Apostol ar fi vrut să o lase asociaților săi
De partea cealaltă, asociaţii lui Apostol - Alina Buleu şi Adrian Buleu - au spus că în ziua dispariţiei s-au văzut, însă nu au schimbat nicio vorbă şi au contrazis afirmaţiile fiului, cu privire la ameninţările cu moartea.
Omul de afaceri arădean a fost dat în urmărire internaţională, iar poliţiştii caută în continua