Săptămâna aceasta, prima după Paşti, se mai numeşte şi Săptămâna Paştilor, Săptămâna Luminată, sau Săptămâna Albă.

Se spune că acesta este răstimpul când, până la Ispas, cerul este deschis. De asemenea, se mai spune că cel care moare în această săptămână e fericit, căci merge la Tatăl Ceresc.

Toate i se iartă

Cine moare în acest interval merge de-a dreptul în rai, pentru că în tot timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise. Conform credinţei populare româneşti, cel care moare este primit în rai, “indiferent de păcatele pe care le-a făcut, căci toate i se iartă”. Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului, începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului, şi rămâne deschis de la Înviere, până la Duminica Tomii.

În nici o zi a acestei săptămâni sfinte nu se ţese, nu se deapănă, “căci cum se învârte vârtelniţa astfel se vor învârti şi vânturile şi vor aduce ploi şi furtuni, nu se coase, “căci precum sparge acul pânza, aşa va sparge şi piatra holdele”.

Curaţi şi frumoşi

Tradiţia populară românească mai spune că nu e bine săptămâna aceasta să arunci apa către uşă, “pentru că uzi sufletul mortilor din acea casă şi nu le place”. În a doua zi de Paşti, “finii merg la naşi cu dar de colaci, un covor ţesut în casă şi un ulcior”. Flăcăii merg la fete cu stropitul şi cu văluritul, iar o năframă albă pusă într-o prăjină se poartă în fruntea alaiului, care merge din casa în casă şi face urări de Paşti. Se zice că e bine ca flăcăii şi fetele să se uite în fântână, pentru a fi curaţi şi frumoşi ca apa de izvor.