Prezent la conferinţa organizată la Palatul Parlamentului de Forumul Constituţional, secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a afirmat că propunerile societăţii civile privind modificarea legii fundamentale adunate de Forumul Constituţional trebuie serios luate în considerare de către comisia parlamentară pentru revizuire, relatează sursele de presă.
"Comisia de la Veneţia a subliniat că procesul de modificare a Constituţiei trebuie să includă şi societatea civilă, trebuie să fie deschis, bazat pe discuţii libere. Forumul Constituţional a organizat peste 40 de întâlniri în întreaga ţară şi aceasta a permis colectarea propunerilor din toate părţile societăţii româneşti, care vor fi transmise mai târziu corpurilor politice responsabile", a afirmat Markert.
Domnia sa a amintit că implicarea Comisiei de la Veneţia a fost solicitată de Guvern şi de Parlament, iar organismul de experţi în drept constituţional al Consiliului Europei a mai fost implicat şi în 1991 în elaborarea Constituţiei, iar apoi în 2003 în revizuirea acesteia.
"Această activitate a Forumului Constituţional este un răspuns foarte constructiv la criza de anul trecut, care odată depăşită, lecţia sa trebuie folosită pentru îmbunătăţirea situaţiei. Deci, putem spune că acea criză a avut şi o contribuţie pozitivă", a mai afirmat Markert.
Comisia de la Veneţia aprecia în Opinia publicată în decembrie 2012 că evenimentele din vara anului trecut au arătat că o coabitare între preşedinte şi premier nu poate fi uşor susţinută de cadrul constituţional, iar reforma Constituţiei trebuie să clarifice competenţele celor doi, în principal privind politica externă.
F. A. Prezent la conferinţa organizată la Palatul Parlamentului de Forumul Constituţional, secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a afirmat că propunerile societăţii civile privind modificarea legii fundamen