Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung începe să se confrunte cu o "problemă" Apple: Ce să facă cu rezervele uriaşe de bani?

Publicat in Mediafax, miercuri 8 mai 2013 ·

Rezervele de lichidităţi ale Samsung au ajuns la aproape 40 de miliarde de dolari, iar grupul sud-coreean se confruntă cu provocarea de a găsi o destinaţie pentru sumele uriaşe de bani acumulate, la fel precum rivalul Apple, care dispune însă de 145 miliarde de dolari.

"După ce a acaparat o parte importantă din profitabila piaţă smartphone de la Apple şi alte companii, Samsung Electronics se confruntă acum cu o provocare gen Apple: o grămadă uriaşă de bani necheltuiţi", scrie cotidianul american Wall Street Journal (WSJ).

Rezervele de lichidităţi ale Samsung au atins aproape 40 de miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie, după un prim trimestru în care profitul a urcat cu 41%. După scăderea datoriei, Samsung are o poziţie financiară netă de 28,5 miliarde de dolari. Lichidităţile Samsung, deja printre cele mai mari din Asia, cresc într-un ritm ameţitor, iar în ultimul an aproape s-au triplat.

Grupul sud-coreean mai are, însă, până să ajungă din urmă Apple. Apple avea lichidităţi, bani şi instrumente financiare lichide, de 144,7 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie. La presiunea investitorilor de a transfera o parte mai mare a fondurilor către acţionari, Apple a anunţat în aprilie că a crescut dividendele şi achiziţiile de titluri proprii, parte a unui program de beneficii pentru acţionari în valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2015.

Analiştii se aşteaptă ca Samsung să folosească banii acumulaţi pentru achiziţii în domenii precum software şi echipamente medicale.

De asemenea, acţionarii vor căuta să obţină beneficii mai mari, prin majorarea dividendelor sau răscumpărarea de titluri. Chiar dacă nu există încă o presiune precum cea care a determinat Apple să anunţe programul de 100 de miliarde de dolari, investitorii au început să urmărească poziţia financiară a Samsung, notează WSJ.

"Îi vom întreba dacă vor s

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 43 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 46 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°