După plecarea sașilor din Brașov, românii, care redenumiseră orașul Iașov, s-au chinuit să păstreze ce au primit. Și au făcut-o în cel mai pur stil autohton: la față –păpușă, în chiloți – mătușă. Lasă mizeria din spatele fațadelor văcsuite, infiltrațiile de apă care macină încetișor clădirile de jumătate de mileniu. Chestiunea este că, atunci când ai vocație de râmător și mergi numai cu nasul în pământ, ori dacă din ascendență știi că pe bordei poate crește vegetație, ți se pare normal ca pe clădirile din centrul vechi al Brașovului să crească pomi. Care pomi au prostul obicei să își trimită perfid rădăcinile printre cărămizi și să ruineze în timp clădirea.
Acum, problema nu e că pe clădiri din Piața Sfatului și de pe bulevardul Republicii cresc pomi, nici că la baza unui balcon al sediului comunității evreiești se unduiește falnic un oțetar (n-o fi ieșit nici un gheșeft dacă-l scoteau, mai știi?!). Nesimțirea instituționalizată înfrunzește pe palatul care adăpostește Prefectura, Consiliul Județean și Curtea de Apel din Brașov.
Ei bine, pe mine, unul, chestiunea m-a scos din pepeni. Și chiar dacă eram un biet turist, am scris la începutul lunii noiembrie 2012 o petiție către prefect, prin care îi semnalam prezența arborelui pe clădirea Prefecturii și că "este o chestiune de bun-simț să se rezolve problema pentru a nu periclita integritatea clădirii".
Cu sentimentul datoriei civice îndeplinite, am clasat problema. Până când, trei săptămâni mai târziu, m-am trezit târât în lumea absurdului lui Eugène Ionesco. Rinocerii din Prefectură îmi răspund cum că, urmare a memoriului meu "referitor la stadiul de degradare a fațadei", s-au inițiat demersuri "în scopul alocării sumelor necesare actualizării expertizei tehnice de reabilitare și consolidare a clădirii", deoarece se impune "în prezent o reevaluare a stadiului de uzură a clădirii". Deliru