Trei persoane au murit, patru au fost rănite, iar şase au fost date dispărute în portul din Genoa, unde o navă de tip portcontainer a lovit în mod violent, marţi seara, un turn de control, au anunţat miercuri forţele de ordine.
Iniţial existau temeri că opt până la zece persoane urmau să fie date dispărute sub ruinele turnului de control al căpităniei portului, care s-a înclinat la 45 de grade şi din care o parte s-a prăbuşit în apă.
Una dintre victime a fost identificată ca fiind un membru al Pazei de Coastă, în vârstă de 30 de ani, care se afla în turn în momentul accidentului.
Un apel telefonic s-a auzit pe un telefon mobil sub ruinele turnului, în noaptea de marţi spre miercuri, însă apelul a fost întrerupt prea repede, fără ca locul în care se află să poată fi identificat cu precizie.
Operaţiunile de salvare continuau miercuri dimineaţa, iar Parchetul din Genova a lansat o anchetă pentru omucidere involuntară.
În urma unei manevre greşite, nava-container, "Jolly Nero" care leagă Genova de Messina (Sicilia) a lovit edificiul, Palazzina Piloti, de unde sunt controlate mişcările navelor din aceste mare port, unul dintre cele mai importante din Italia.
Sosit la faţa locului, armatorul navei, Stefano Messina, se afla în stare de şoc "nu am mai văzut niciodată aşa ceva. Suntem disperaţi", a declarat acesta cu lacrimi în ochi.
Preşedintele Autorităţii portuare, Luigi Merlo, precum şi primarul, Marco Doria, s-au deplasat de asemenea la faţa locului.
Acest accident aminteşte italienilor de tragedia navei Costa Concordia. Pachebotul de croazieră a naufragiat la 13 ianuarie 2012 în faţa insulei toscane Giglio, provocând 32 de morţi. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »