● Nimeni nu s-ar fi gîndit că la Viena e plin de praf. Şi totuşi, ziarele scriu adesea despre asta. Uneori, pe un ton tăios, angoasant. În capitala Austriei, praful e din cale-afară de fin. Particulele sînt mai mici de 1/100 mm. Ce e de făcut? Specialişti de tot felul îşi dau cu presupusul, lideri politici locali ameninţă cu tot felul de măsuri, activişti ecologişti cer tot mai multă curăţenie. Desigur, Viena se numără printre oraşele europene cele mai curate – sau măcar cele mai puţin poluate. Faptul că vienezii au o problemă cu „praful fin“ arată, de fapt, că le-au cam rezolvat pe toate celelalte: epurarea apei, curăţenia străzilor, reciclarea deşeurilor, folosirea energiei regenerabile, amenajarea spaţiilor verzi etc. Calitatea aerului e pusă în pericol de acest praf fin, insidios, greu de detectat, dificil de evaluat. O problemă minoră a devenit majoră pentru că nimeni nu-i găseşte o soluţie plauzibilă.
DE ACELASI AUTOR Tovarăşii cîntă la Berlin Robotul e omul E tot mai greu să fii jurnalist Zvonistica - instrucţiuni de folosire ● Praful e-n tot şi-n toate. De pe la 1850 s-a aflat şi că e dăunător. Iar de la începutul secolului trecut, praful – şi eliminarea lui – au început să preocupe autorităţile publice. La Technisches Museum din Viena se află expusă o carte despre Prafuri şi pulberi. E o lucrare ştiinţifică despre tipurile de praf din Viena acelor ani. Autorul descrie în detaliu fiecare tipologie, urmăreşte provenienţa şi explică urmările pe care le pot avea atingerea ori inhalarea particulelor. Dincolo de unele concluzii eronate (contrazise ştiinţific mult mai tîrziu), cum că tuberculoza ar fi provocată de cutare praf, cartea pare documentată riguros. Ea arată nu numai o obsesie pentru curăţenie, ci şi o abordare sistematică. Este, probabil, una dintre lucrările care stau la baza ecologiei de azi. În vitrina în care e expusă cartea sînt prezentat
