Startul celei mai nebune competiţii din judeţul Hunedoara se va da astăzi, de la ora 14.30, în fosta carieră din Ghelari.
Acolo va avea loc deja obişnuitul prolog, pe parcursul căruia enduriştii vor trebui să străbată un traseu lung de 22 de kilometri presărat cu obstacole naturale şi artificiale. Concursul propriu-zis va avea loc însă sâmbătă şi duminică, 11 şi 12 mai, şi se va întinde pe trasee ce vor însuma în total 200 de kilometri. Rutele vor fi ţinute în secret până la ora startului.
Ajunsă la ediţia cu numărul cinci, Enduro Panorama va strânge la start, în acest weekend, peste 400 de endurişti din peste 17 ţări în Ţinutul Pădurenilor. Devenită una dintre cele mai importante întreceri de acest gen din Europa, Enduro Panorama 5 bate toate recordurile de participare. „Riderii” se pregătesc de trei zile de „nebunie” curată pe unele dintre cele mai sălbatice trasee din Ţinutul Pădurenilor. Ediţia din acest an va fi transmisă de Digisport, iar premiile pregătite pentru învingători sunt şi ele pe măsura evenimentului. Cei care vor urca pe podium la cele două clase de concurs vor „împărţi” 3.600 de euro, dar şi echipamente şi piese pentru „fiarele” lor. N-au fost uitate nici menţiunile speciale. Ca în fiecare an, vor fi premiaţi cel mai tânăr, respectiv cel mai vârstnic competitor, dar şi cea mai destoinică fată din concurs.

Ajunsă la ediţ