Dacă nu de 10 Mai, atunci cînd? Cînd ar fi momentul potrivit pentru o discuţie Sine Ira et Studio asupra acestui subiect, pe care nu puţini îl tratează, deja, doar ca pe unul pur istoric? Ce mai are realitatea noastră de astăzi, ori ce ar mai putea avea cea de mîine cu Casa Regală? La ce bun, cui foloseşte o discuţie despre raporturile Casei Regale a României, cu realitatea politică şi statală a zilelor noastre, numită România? Sunt destine care par definitiv despărţite şi pe care nimic, nici o personalitate, nici un fel de evenimente, nu par să mai aibă tăria de a le sincroniza! Şi totuşi, sunt lucruri care merită să fie spuse, mai mult, trebuie spuse acum, cînd statalitatea României este grav fragilizată, iar locul care ne-a fost rezervat şi impus în Europa instituţiilor comunitare este unul aflat prin cotloanele cele mai întunecoase şi sordide ale periferiei politice şi economice!
Faptul istoric şi de drept, fundamental, pe care orice discuţie asupra subiectului trebuie să îl ia ca premisă, dacă nu vrea să deraieze chiar din plecare, este acela că realitatea politică şi europeană numită România, construcţia statală cu acelaşi nume, are în chiar fundamentul ei, dimpreună cu actele politice întemeietoare care au dus la Unirea Principatelor, cu deciziile şi sacrificiile războaielor de la 1877, întemeierea Casei Regale a României. Prinţul Karl Eitel Friedrich Zephyrus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a devenit Regele Carol I nu de la sine şi nici în virtutea cine ştie căror reguli dinastice, ori constituţionale, ci ca urmare a unor decizii de stat care dau un sens unic, lipsit de orice echivoc, relaţiei dintre Casa Regală a României şi România ca entitate statal-naţională europeană. Este un act de dublă şi reciprocă întemeiere, definitiv pecetluit de deciziile Regelui Ferdinand în contextul Primului Război Mondial şi de înfăptuirea Marii Uniri! România ca s
