Decibeli, culoare, fum, derby-ul a avut de toate, iar Naţional Arena a fost, poate pentru prima oară, un stadion în care orgoliile s-au împărţit ca pe marile stadioane ale Europei.
Dinamo-Steaua nu începe la primul fluier al arbitrului. Partidele de genul ăsta au startul încă de la ţintar. Când bilele de la Ligă trimit derby-ul în etapă începe strategia. Apoi, când se apropie, urmează pregătirea, mirosul de vopsea. Totul pentru a fi mai bun decât cel din peluza adversă. Şi vine ziua. Ziua derby-ului. Ziua în care cei care te cunosc, dar nu sunt de acord cu această latură a ta, ştiu că trebuie să te lase în pace. Mamă, tată, soţie, amantă, prietenă, fraţi, animal de companie. Azi eşti alt om. Ai altă identitate. Eşti dinamovist sau stelist. Buletinul tău e biletul de meci. Orele trec greu, iar primul fior îl ai când vezi stadionul, apoi ecoul alor tăi îţi trezeşte mândria. Şi intri! E lumea ta. Miroase a fosfor.
Torţe, plăcuţe şi folii argintii
Mai mulţi au fost „câinii”, stadionul s-a îmbrăcat în nuanţele lor, alb-roşu. O parcelă din Peluza Sud a rămas formată din siluete negre. Steliştii au venit îmbrăcaţi aşa. Toţi, undeva peste 3.000 de fanatici. Din stânga lor, din dreapta, din faţă, au venit decibeli ostili.
Şi au intrat echipele. Peluza Cătălin Hîldan s-a colorat. Pânză, plăcuţe, folii argintii. Mesajul lor a fost simplu: „Sub aceste nume mereu vom învinge”. Şi toate brigăzile din PCH enumerate pe verticală. Au apărut şi torţele. Steliştii s-au aşezat jos şi au aşteptat. „Urmează piesa de teatru”, au titrat pe pânza care anunţa coregrafia. O siluetă western şi iar torţe, bombe, fumigene. Derby, poate cel mai frumos de până acum de pe Naţional Arena. Un stadion pe care aseară parcă nu a mai fost ca la mall.
Decibeli, culoare, fum, derby-ul a avut de toate, iar Naţional Arena a fost, poate pentru p