Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opoziţia la un an de bilanţ: rateuri pe toată linia

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 mai 2013 ·

Democrat-liberalii au criticat bilanțul pe care l-au făcut reprezentanții USL la un an de la instalarea lui Victor Ponta ca premier, dar nici ei nu se pot lăuda cu mari succese. După un an de la pierderea puterii, Opoziția este fragmentată și anemică. Sursa: MARIAN ILIE

De mai bine de un an, actuala Opoziţie se chinuie să conteze pe scena politică. Fără mare succes.

Pierderea alegerilor

După pierderea puterii odată cu guvernul Ungureanu, forţele de dreapta nu au reuşit să mai revină la guvernare. Semnalul a fost dat de rezultatul alegerilor locale din iunie când PDL a reuşit să obţină doar câteva primării importante, precum Aradul, Braşovul, Alba-Iulia, sau Cluj-Napoca, dar a pierdut toate primăriile de sectoare din Bucureşti şi şi-a adjudecat doar trei consilii judeţene. Schimbarea lui Emil Boc cu Vasile Blaga în fruntea partidului nu a reuşit să refacă imaginea PDL şi să crească scorul electoral al partidului, ci dimpotrivă. PDL nu a reuşit să valorifice nici efectul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu.

De cealaltă parte, Forţa Civică, proaspăt creată de Mihai Răzvan Ungureanu, şi mai vechea Noua Republică au eşuat în a convinge ca formaţiuni de sine stătătoare. În acest context, ARD (alianţă formată de PDL, PNŢCD şi Forţa Civică), a evoluat la alegerile parlamentare necorespunzător şi fără entuziasm. Candidaţii ARD, cu două excepţii, au intrat în Parlament la redistribuire, obţinând 80 de mandate din 588. Alianţa a pierdut astfel şansa de a ridica pretenţii la postul de prim-ministru.

Opoziţia dezbinată

Incapacitatea de a rămâne unită după eşecul de la alegeri este a doua eroare majoră a Dreptei. Nu numai că foştii parteneri de alianţă au luat-o pe căi diferite, dar au început să se şi atace între ei. Democrat-liberalii nu sunt capabili să reprezinte Dreapta politică, spunea preşedintele Noua Republica, Mihail Neamţu. PDL

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 32 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 59 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 26 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°