În urmă cu 41 de ani, “stejăreii” au depăşit Spania (17-11), într-o finală disputată la Roma, iar un an mai târziu, pe Stadionul Giuleşti, ei au bătut (16-11) Franţa, în meciul cu trofeul pe masă. Dintre campionii continentali de atunci o mare parte au alergat după “băşica” ovală ieri, pe terenul de “La Şosea”. În urmă cu 41 de ani, “stejăreii” au depăşit Spania (17-11), într-o finală disputată la Roma, iar un an mai târziu, pe Stadionul Giuleşti, ei au bătut (16-11) Franţa, în meciul cu trofeul pe masă. Dintre campionii continentali de atunci o mare parte au alergat după “băşica” ovală ieri, pe terenul de “La Şosea”.
La începutul anilor ’70, FIRA, forul rugbistic mondial, aflat sub control francez, organiza primele ediţii ale Campionatului European de juniori. Graţie unor antrenori pricepuţi care activau la nivel juvenil, România s-a implicat de la început în lupta pentru titlu, reuşind să-l câştige în 1972 şi în 1973. Astfel românii le-au luat faţa francezilor care luptau să domine rugby-ul mondial.
O mare parte dintre artizanii acestor mari succese s-au reîntâlnit ieri, pe gazonul terenului principal din Complexul Arcul de Triumf. Ideea i-a aparţinut lui Valentin Barba, component al echipei din 1973, şi a avut sprijinul Federaţiei Română de Rugby (FRR) şi al Asociaţiei Foştilor Internaţionali, organism condus de Marin Ionescu, component al echipei care devenea campioană continentală în 1972, după ce s-a impus cu 17-11 în finala cu Spania, disputată la Roma. Un an mai târziu, pe Stadionul Giuleşti, generaţia lui Sorin Fuicu, George Milca, Nicolae Şişiu şi Valentin Barba avea să păstreze titlul european după ce a învins (16-11) Franţa, în finală.