Traian Băsescu a afirmat, ieri, în întrevederea cu delegaţia Băncii Mondiale, că expertiza acestei instituţii poate fi folositoare pentru educaţie, sănătate, capacitatea administrativă, domenii în care România înregistrează deficienţe majore, confrom surselor de presă.
În comunicatul de presă transmis de Preşedinţie se specifică: "Şeful statului a mai susţinut şi că asistenţa tehnică oferită de Banca Mondială ar trebui să fie direcţionată către asigurarea unei creşteri economice sustenabile pentru România, având în vedere că reformele structurale implementate în ultimii ani au început să dea roade".
Preşedintele Băsescu a mulţumit pentru sprijinul constant al Băncii Mondiale oferit României în cadrul Acordului de asistenţă financiară, alături de FMI şi Comisia Europeană.
"Ceea ce am înţeles din această criză este că cea mai mare greşeală este creşterea fiscalităţii într-o astfel de perioadă. A doua lecţie este că dacă vrei să acţionezi într-un mod precis, trebuie să acţionezi în acele zone care pot aduce economii certe la buget, deoarece nu e întotdeauna o soluţie să creşti taxele, dar în acelaşi timp să stimulezi fiscalizarea. Şi aceste măsuri trebuie luate rapid pentru că dacă extinzi austeritatea pe o perioadă lungă de timp, populaţia nu le va susţine", a mai afirmat preşedintele Băsescu.
Jim Yong Kim, preşedintele Băncii Mondiale, a apreciat reformele pe care România le-a întreprins de la începutul crizei, dar şi faptul că, datorită acestor reforme, ţara noastră se află astăzi în poziţia de a avea creştere economică şi de a ieşi din procedura de deficit excesiv, se mai arată în comunicatul de presă. Domnia sa a mai afirmat că instituţia sa ar putea juca rolul de consultant strategic în zonele rămase încă nereformate în contextul noii strategii de ţară care urmează a fi elaborată în acest an.
F. A. Traian Băsescu a afirmat, ieri, în