Primul copil al prinţului William şi al ducesei de Cambridge, care se va naşte în luna iulie, ar fi băiat, potrivit mai multor declaraţii făcute de prinţul Harry şi preluate de presa britanică, scrie contactmusic.com, potrivit Mediafax.
Potrivit acestora, prinţul Harry a dezvăluit că ducele şi ducesa de Cambridge se pregătesc pentru venirea pe lume a unui băieţel.
Cuplul regal aşteaptă primul copil, care se va naşte în iulie, iar detaliile cu privire la sexul acestuia au fost până acum bine păstrate, deşi au mai existat speculaţii în acest sens, date de interpretări ale unor declaraţii făcute de către ducesa Catherine sau de către apropiaţi ai acesteia.
"Harry spune tuturor că Wills şi Kate vor avea un băiat şi că este terbil de încântat de faptul că urmează să aibă un mic nepot", a spus, recent, o sursă apropiată familiei regale pentru Sunday People.
"A mai zis ( Harry - n.r.) că toată familia este foarte încântată de acest fapt. De fapt, Kate se pare că şi-a dorit mereu un băiat... Toţi cei apropiaţi ştiu că va fi băiat şi cumpără haine unisex", a adăugat aceaşi sursă.
În luna martie, ducesa de Cambridge a declarat că nu cunoaşte sexul viitorului copil, dar că ea îşi doreşte un băieţel, în timp ce soţul ei, prinţul William, îşi doreşte o fetiţă.
Tot în luna martie, Kate a lăsat să se înţeleagă că copilul pe care îl va naşte va fi o fetiţă. Atunci, când o femeie din Grimsby, Diana Burton, i-a făcut cadou un ursuleţ de pluş, ducesa Catherine i-a mulţumit, spunându-i: "Mulţumesc, voi lua ursuleţul pentru f... mea". Ducesa britanică s-a oprit la mijlocul frazei, determinându-l pe un alt localnic să o întrebe dacă urma să pronunţe cuvântul "fiică".
Soţia prinţului William i-a răspuns: "Nu, nu ştim! Nu vă vom spune acest lucru!".
Ducesa Catherine şi prinţul William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii,