Una dintre cele mai mari reţele de traficanţi de arme din România a fost descoperită şi anihilată în urma a 31 de percheziţii efectuate, ieri, în patru judeţe. Membrii reţelei aduceau ilegal, din Franţa, puşti de vânătoare şi pistoale care erau vândute braconierilor şi indivizilor care le foloseau la infracţiuni cu violenţă. Sursa: Politia Romana
Peste 200 de poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi poliţişti de la Serviciile arme, explozivi şi substanţe periculoase de la I.P.J. Gorj, Dolj, Mehedinţi, Constanţa, Caraş-Severin, Hunedoara şi Vâlcea, împreună cu luptători de intervenţie specială şi jandarmi, au efectuat 31 de percheziţii domiciliare, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj.
Oamenii legii au descins, în baza autorizaţiilor emise de către Tribunalul Gorj, în judeţele Gorj (la 23 de locuinţe), Dolj (2), Constanţa (3) şi Mehedinţi (3). În baza mandatelor de aducere, au fost conduse la sediul Parchetului 13 persoane, informează Poliţia Română.
Acţiunea a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în infracţiuni la regimul armelor, respectiv contrabandă, operaţiuni fără drept cu arme şi muniţii, deţinere ilegală de arme şi muniţii şi braconaj cinegetic.
Pentru probarea activității infracționale a suspecților s-a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și al D.I.P.I..
Arme vândute pentru braconaj şi atacuri armate
Începând cu anul trecut, la data de 22 februarie a.c., ofiţerii specialişti din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din I.G.P.R. s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane s-au asociat într-un grup infracţional pentru comiterea de infracţiuni.
Pe parcursul anchetei, s-a descoperit că membrii grupării au sustras din Franţa şi au introdu