Poliţia Locală Baia Mare a organizat astăzi o acţiune fulger în două dintre zonele problematice ale oraşului, respectiv Pirita şi Craica. Vizate au fost acele construcţii noi care au apărut după demolările făcute anul trecut de municipalitate.
Dacă pe Pirită a fost identificată o singură construcţie nouă ridicată ilegal, pe Craica au fost identificate alte trei. Proprietarii acestora vor primi somaţii pentru demolare în cursul zilei de luni, 13 mai, iar în caz contrar vor fi demolate de Primăria Baia Mare pe banii proprietarilor.
Rromii s-au arătat revoltaţi de faptul că li se pune în vedere să demoleze aceste construcţii, ţinând să arate că nu pot să locuiască sub cerul liber. Cel puţin nu când au de hrănit foartte mulţi copii. Unii dintre rromi se întrebau când vine Primăria să demoleze celelalte construcţii, ţinând să arate că sunt de acord cu demolarea, dar numai dacă municipalitatea le oferă teren în aaltă parte.
"În cursul zilei de astăzi un număr de 14 poliţişti locali, cu 3 autospeciale ne-am deplasat în zona Pirita şi pe zona Craica pentru a face un control şi a depista locuinţele sau adăposturile acestea improvizate care se ridică. Pe pirită am găsit un singur astfel de adăpost, proprietarului i-am oferit să stea la Azilul de Noapte. Având în vedere că aceste persoane nu realizează venituri vom acţiona preventiv şi le vom face somaţii pentru a-şi demola singuri aceste construcţii", a declarat Gheorghe Periam, de la Poliţia Locală.
Rromii au ţinut să îi transmită şi primarului Băii Mari, prin intermediul Poliţiei Locale, că indicat ar fi ca de luni, 13 mai în zonă să existe un container unde să se arunce gunoaiele menajere.