* Update 13:45 Ponderea cheltuielilor salariale raportată la veniturile companiei a crescut în perioada 2009 - 2012 de la 63% la 71%, precizează Poşta Română într-un comunicat de presă.
Volumul prestaţiilor poştale a scăzut continuu în perioada 2009 - 2012, înscriindu-se într-un trend global determinat de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea comunicaţiilor online. Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a încheiat cu Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), în luna septembrie 2012, un acord ce prevedea, printre altele, aplicarea rezultatelor normării efectuate în anul 2011.
În data de 15 octombrie 2012, conducerea Poştei Române şi sindicatul poştal au convenit, de comun acord, culegerea datelor de trafic aferente lunilor septembrie şi octombrie 2012, în vederea estimării necesarului de personal de exploatare poştală precum şi pentru gradarea agenţiilor poştale. Rezultatele normării au fost verificate împreună cu reprezentanţii sindicatelor care recunosc inregistrarea unui excedent de personal raportat la volumul de muncă realizat la nivelul companiei.
Având în vedere diferenţele semnificative faţă de valorile reale cu privire la distanţele parcurse de personal şi corelându-le cu scăderea numărului de prestaţii poştale, conducerea Poştei Române, de comun acord cu salariaţii, a căutat soluţii pentru a păstra echilibrul între drepturile salariale şi volumul real de activitate, menţionează compania.
Cheltuielile ridicate cu salariile afectează competitivitatea companiei în contextul liberalizării pieţei serviciilor poştale, survenită începând cu data de 01 ianuarie 2013.
Conducerea Poştei Române a luat decizia ca începând cu acest an, evaluarea şi cuantificarea datelor de trafic şi a volumului de prestaţii poştale să se realizeze periodic, de două ori pe an. Astfel, se va îmbunătăţi nivelul calitativ şi eficienţa serviciilor po