O studentă la Drept, din timpurile acelea, a făcut practică la Biroul de Stare Civilă, dintr-o primărie de sector din București. Era pasionată de numele pe care le dădeau tații copiilor lor, care tocmai se născuseră. Dintre toate ciudățeniile, una i-a rămas în memorie. Ne explică de ce

Georgiana Duma: „Prin anul 1985 am avut ocazia să fac practică la Starea Civilă. Asistam, printre altele, şi la cum se dau nume la copii. Taţii veneau să-i declare. Ştiam de la părinţii şi bunicii mei că existaseră români get-beget care îşi botezaseră copiii Serghei, Igor, Liudmila, Svetlana (numele fiicei lui Stalin), după cum alţi părinţi, în epoca interbelică, îi botezaseră Adolf, după Hitler, sau Benito, după Mussolini, nenorocindu-i pe viaţă. Auzisem tot felul de minuni şi eram convinsă că nu mă va mai mira nimic. Totuşi am asistat la momentul când un tată a declarat că băiatul lui se va numi „Telefon”.

Şi funcţionarele cu vechime s-au mirat şi s-au înveselit. Probabil astăzi pare şi mai ciudat. De aceea vreau să vă aduc aminte că pentru a ţi se instala telefon făceai cerere şi aşteptai, câteodată şi zece ani. Poate cererea era făcută de părinţi sau de alte rude decedate şi tu beneficiai de ea.

Apoi, primeai telefon cu cuplaj, sau derivaţie. Asta însemna că împărţeai aparatul şi abonamentul cu unul sau mai mulţi vecini şi trebuia să te înţelegi cu ei. Dacă aştepţi un apel să îţi lase linia liberă, dacă vrei să suni să nu te întrerupă… Aşa că numele de „Telefon” se explică. El marca, probabil, primirea aprobării, un adevărat eveniment!”