Marcel Bârsan e un tip de care n-ar fi auzit nici vecinii de pe scară dacă nu şi-ar fi făurit un pospai de notorietate prin nişte greşeli de arbitraj care riscă să-l facă mult mai celebru decât merită. Omul e produsul finit al celebrei şcoli de la Barza Chioară, cârciuma aceea de lângă Polivalentă unde s-au ţesut multe dintre intrigile Cooperativei şi ale blaturilor din anii trecuţi şi de unde mai mulţi meseni cu fluier au plecat să-şi termine şpriţul la arest.

Bârsan a dat penalty la Galaţi în minutul 93 pentru că aşa a vrut el, n-a dat un penalty pentru Chiajna pentru că aşa a vrut el şi n-a eliminat un jucător de la Oţelul, deşi îi dăduse adversarului chiloţii jos cu crampoanele, tot pentru că aşa a vrut el. Bârsan face ce vrea el, trimite oamenii la retrogradare, strâmbă ierarhiile ca pe nişte nuiele şi apoi revine ranforsat în arenă pentru a-i nenoroci pe alţii. Omul e în acelaşi timp şi şmecher, şi novice, amestecând interesul cu habarnismul fără să-i ceară socoteală cineva pentru asta.

Nu e vorba neapărat de Chiajna sau de Ilie Stan, ci poate fi vorba despre oricine. Oricine poate fi făcut felii de acest Bârsan, sau de alt Bârsan, sau de orice Bârsan, fără să se întâmple ceva. De ani de zile n-am mai văzut arbitri excluşi sau retrogradaţi, ci doar nulităţi promovate pe criterii care ne scapă. Sau nu ne scapă doar dacă ne gândim că într-o lume cu verdicte şi cu condamnări pronunţate dinainte e nevoie de călăi profesionişti care să împlinească osândele.

Cine nu crede, să-şi aducă aminte cum acest Bârsan, nu altul, s-a făcut că plouă la trei penaltyuri clare în acelaşi meci (Vaslui-Bistriţa) ca să dea în minutul 94 un penalty care n-a fost. Menţinerea lui în arbitraj după aceste erori nu e altceva decât undă verde dată incompetenţei.

După cum tot incompetenţă crasă e şi delergarea ca observator de arbitri la Galaţi a ieşeanului Sorin