În mod sigur, alegerile prezidenţiale din 1992 nu vor fi identice cu cele din 2014, dispunerea scenei politice fiind uşor diferită, iar România... o ţară cu totul alta. Însă dilemele cu care s-a confruntat opoziţia anti-FSN-istă acum 20 de ani pot fi utile ca punct de pornire pentru discuţii mai largi.
În urma rezultatelor scrutinului din decembrie, s-a făcut o comparaţie între acest scrutin şi cel din 1990. Asemănările erau, la prima vedere, numeroase. Se poate vorbi despre dimensiunile victoriei - doar la aceste două scrutinuri o forţă politică a primit peste patru milioane de voturi la Camera Deputaţilor; doar în aceste două ocazii o forţă politică a primit peste 60% din voturi. Alt aspect corelează performanţa partidelor istorice cu cea a ARD: un pic peste 1,2 milioane de votanţi.
Până la prezidenţialele din 2014 mai sunt doi ani. Primele alegeri de după cele din 1990 au avut loc... tot după doi ani, mai precis doi ani şi jumătate, în 1992. Poate că ar fi util să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat acum 21 de ani şi să vedem în ce măsură factorii politici anti-PSD ar putea să înregistreze o performanţă electorală mai bună decât cea de atunci. Punctul de pornire, după cum am arătat în paragraful anterior, este similar. Ce s-a făcut bine la alegerile din 1992? Ce s-a greşit? Poate dreapta învăţa din greşeli? Poate repeta ce s-a făcut corect?
1. În 1992, opoziţia faţă de Ion Iliescu s-a unificat aproape în totalitate sub forma CDR şi a susţinut un singur candidat, PNL a ales să nu facă parte din CDR, fiind „pedepsit“ de electorat cu cea mai slabă performanţă din istoria sa - pe de altă parte, nici nu s-a prezentat la scrutinul prezidenţial cu un candidat propriu.
Pe baza situaţiei de acum, axa PDL-ADA-Traian Băsescu nu-şi poate permite promovarea a doi sau trei candidaţi, existând riscul major ca niciunul dintre ei să
