Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților ieșeni, după ce a fost acuzat că a provocat decesul unui cunoscut.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au decis ieri condamnarea lui Florin Dumitru Mantu la cinci ani de detenție, pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
De asemenea, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a sentinței, și introducerea profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Magistrații au constatat că rudele victimei nu s-au constituit părți civile în cadrul acestui proces. Sentința emisă ieri de Tribunalul Județean nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Iași.
Conform anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, Mantu s-a certat cu un consătean, pe care l-a lovit. Oamenii legii au susținut că, în urma loviturii primate, victima a fost transportată la spital, unde a murit după o scurtă perioadă.
Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraților ieșeni, după ce a fost acuzat că a provocat decesul unui cunoscut.
Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au decis ieri condamnarea lui Florin Dumitru Mantu la cinci ani de detenție, pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
De asemenea, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a sentinței, și introducerea profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Magistrații au constatat că rudele victimei nu s-au constituit părți civile în cadrul acestui proces. Sentința emisă ieri de Tribunalul Județean nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Iași.
Conform anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, Mantu s-a certat cu un consătean, pe care l-a lovit. Oame