Londonezii au înscris golul victoriei în minutul 90+2
Mulţi se gândeau că moralul portughezilor era la pământ după înfrângerea cu Porto din weekend, iar Chelsea nu se poate împiedica acum, mai ales că nici Bayern nu i-a oprit în sezonul trecut, în Liga Campionilor. Cifrele erau tot de partea londonezilor, iar cotele caselor de pariuri o vedeau pe Benfica în faţa celei de a 7-a finale europene pierdute.
Totuşi, fotbalul tinde să ne spună în fiecare zi că nu se joacă pe hârtie, iar calculele sunt doar pentru cei care vor să anticipeze un rezultat. Băieţii lui Jorje Jesus ne-au arătat că lucrurile sunt mai simple decât o ecuaţie de gradul patru cu trei necunoscute. Mingea la pământ, pase din prima şi viteză. Nici măcar Chelsea nu a înţeles mare lucru. Norocul londonezilor a fost că finalizarea nu a fost punctul forte al Benficăi. Oscar Cardozo, Gaitan sau Salvio şi-au bătut joc de ocazii în minutele 11, 12 şi 15, dar şuturile acestora nu au nimerit poarta lui Cech. Replica a venit din partea lui Lampard, însă şutul mijlocaşului central a fost respins în corner de Artur (35).
Blestemul continuă
În tribune, fanii lui Chelsea afişau bannere de apreciere la adresa lui Jose Mourinho. În teren, jucătorii lui Chelsea stăteau înghesuiţi în propriul careu ca pe vremea când The Special One era antrenor, iar în faţa londonezilor stătea Barcelona. Totuşi, spiritul portughezului s-a simţit imediat, iar un contraatac rapid a rupt apărarea Benficăi. Degajare Cech, preluare Torres pe lângă doi fundaşi, dribling pe lângă portar şi 1-0 (59)!
Înapoi în careul lui Chelsea. Azpilicueta a împrumutat un procedeu din baschet, dar “blocajul” se pedepseşte cu henţ. Dacă e în careu, se dă chiar penalty. Oscar Cardozo înscrie sec, iar meciul se îndrepta către prelungiri (68). Iar când toată lumea îşi dregea energia pentru încă 30 de minute