Elena Udrea vrea partid pentru nemulţumiţii din PDL, noua formaţiune se va numi Partidul Popular. E doar un zvon, spun cei de la Braşov
Nemulţumiţii din PDL au fost chemaţi de fostul ministru, Elena Udrea (foto), să facă o opoziţie reală într-un nou partid, care s-ar putea forma din actuala fundaţie Mişcarea Populară. Fundaţia Mişcarea Populară s-a format în luna martie, iar la finalul lunii mai este de aşteptat să se transforme în partid politic. Potrivit B1 TV, anunţul va fi făcut pe 25 mai, când ar fi programat congresul ordinar al noului partid, Partidul Popular. Elena Udrea spune că, din ce cunoaşte din discuţiile PDL, mulţi democrat liberali ar fi tentaţi să treacă în Mişcarea Populară, dacă aceasta s-ar transforma în partid.
La Braşov, apele par liniştite. Reprezentanţii organizaţiei judeţene a PDL spun că destrămarea formaţiunii politice este doar un zvon şi, cel puţin la Braşov, nu se ia în calcul o plecare în masă spre un alt partid. „Aceste zvonuri sunt doar o intoxicare din partea unor oameni care au tot interesul ca PDL să se destrame, iar aceşti oameni nu sunt alţii decât cei din USL. Chiar dacă mulţi vor distrugerea PDL, vă garantez că nu o să se întâmple”, ne-a declarat senatorul PDL de Braşov Nicolae Vlad Popa. Acesta este de părere că în cazul în care se va înfiinţa o nouă formaţiune este posibil ca o parte dintre membri să aleagă să se înscrie. „Destructurarea PDL a fost încercată de foarte multe ori, dar nu a reuşit, fiindcă în acest partid există destui oameni serioşi şi loiali, care nu pleacă doar pentru că se înfiinţează un nou partid. Avem deja o piaţă suprasaturată de partide politice, iar unul nou, nu cred că ar reuşi să câştige un procent consistent la alegeri”, a mai explicat senatorul.
Şi deputatul Gheorghe Ialomiţianu este de părere că divizarea PDL este doar un zvon. „Eu nu mă duc nicăieri, fiindcă mă simt bin