Chuck Norris, vestit pentru rolul lui din serialul „Walker, poliţist texan", este cu adevărat vestit datorită bancurilor care îl au ca subiect. Iată însă că ceea ce a făcut actorul în ultimul timp este serios, dar presa notează că poate fi oricând subiect de banc!
Chuck a scris un articol pentru o revistă americană de nutriţie, în care vorbeşte despre ceea ce mânca Mântuitorul! „Vestea” a făcut deja înconjurul lumii şi însuşi actorul subliniază că nu e de glumă. Chuck dezvăluie motivul pentru care arată atât de tânăr la vârsta de 73 de ani: mănâncă aceleaşi lucruri pe care le mânca şi Iisus!
Câteva dintre ele
Norris este căsătorit, are 5 copii şi susţine că secretul longevităţii lui constă în dieta deosebită pe care o ţine. Ce mânca Iisus? Peşte (somon, hering, sardine), fructe de mare (crabi, creveţi, scoici), ulei de măsline şi oţet din vin, fructe (smochine, rodii şi struguri), carne de miel, berbec sau oaie, pâine neagră. Presa americană a făcut o selecţie, prezentând câteva dintre „lucrurile” cu care se hrăneşte Norris. Smochinele, de exemplu, sunt foarte importante pentru că sunt o sursă importantă de potasiu şi antioxidanţi.
Întăresc sistemul imunitar
Strugurii conţin fitonutrienţi, care întăresc sistemul imunitar. Uleiul de măsline menţine sănătatea inimii iar oţetul ajută corpul la absobţia calciului din alte alimente.
Rodiile sunt considerate „superfructe" pentru că sunt foarte bogate în antioxidanţi şi feresc corpul de cancerul de sân, de prostată şi de piele. O singură rodie asigură jumătate din porţia zilnică de vitamina C. În ceea ce priveşte consumul de carne, recomandate sunt doar carnea de miel şi cea de peşte, bogate în proteine şi fosfor.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: EXCLUSIV. Caz scandalos la un spital renumit din București. Un copil de nici doi ani, operat de trei ori într-o săptămână