Un incident minor, care se putea solda cel mult cu o amendă contravenţională, s-a transformat într-un halucinant război pe care poliţiştii îl poartă cu doi orădeni, Alexandru şi Dumitru Baba, fiu şi tată.
Cei doi au ajuns în spital în 2010, fiindcă au fost săltaţi din faţa blocului şi "prelucraţi" o noapte la sediul Poliţiei după o dispută provocată de un manelist. Oamenii au reclamatîncă de atunci că au fost bătuţi de poliţişti cu bestialitate, iar în urma denunţului 11 mascaţi de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi agenţi de la Poliţia Rutieră şi de la Biroul de Ordine Publică au ajuns urmăriţi penal, pentru tortură şi purtare abuzivă.
Numai că, supărat că familia Baba nu renunţă la demersurile împotriva agresorilor, poliţistul pus să le soluţioneze plângerea, inspectorul principal Vasile Micula, a decis să-i convingă în felul său. Cum anume? Le-a întocmit celor doi dosare penale, pentru denunţ calomnios, dar şi la doi martori care văzuseră abuzul colegilor săi, pentru mărturie mincinoasă. Iar asta fără să mai aştepte ca plângerile împotriva agresorilor să primească un verdict...
Anchetă cu pumni
Scandalul a pornit de la un incident prezentat pe larg de BIHOREANUL (facsimil), petrecut pe 18 septembrie 2010 între străzile Galileo Galilei şi Moldovei. Aflat în faţa blocului, Dumitru Baba a încercat să ia apărarea unui vecin apostrofat de un manelist care frecventa chefurile poliţiştilor, Florin Maliţa, şi s-a trezit încătuşat de oamenii legii chemaţi de acesta, sub pretextul că Baba ar fi fost băut şi i-a lovit maşina cu a sa. Ştiindu-se nevinovat, Baba a ripostat, iar în ajutor i-a sărit şi fiul, Alexandru, la acea vreme minor, dar şi vecinii care văzuseră incidentul de la geamuri, solicitând poliţiştilor veniţi la faţa locului să înceteze cu violenţele.
În final, Alexandru şi Dumitru Baba au fost băgaţi în dube şi duşi la sediul P