Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul fraudării examenelor de la Frontieră ia amploare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 17 mai 2013 ·

Scandalul legat de fraudarea examenelor de departajare susţinute în vara anului 2011 la nivelul sectoarelor Poliţiei de frontieră din judeţul nostru începe să ia amploare. Șase ofițeri superiori din cadrul fostului Inspectorat Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare sunt vizați de ancheta demarată de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Satu Mare. La nivelul DGA au fost înregistrate până acum 22 de sesizări penale împotriva celor care au introdus codurile din semne de punctuație în chestionarul de examen. Șase ofițeri superiori cercetați de DGA

În urma celor 22 de sesizări penale înregistrate, DGA Satu Mare a început cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Au fost luați în vizor președintele comisiilor de examinare alcătuite la nivelul fiecărui sector, fostul adjunct al șefului IJPF Satu Mare, comisarul șef Tiberiu Gim Giurea, respectiv ceilalți membri ai comisiilor: comisarul șef Ovidiu Volcovinschi, comisarul șef Pavel Nemeș, comisarul Claudiu Miliador Dobşe, comisarul Emil Frunză și subcomisarul Ionel Stroi. Potrivit unor surse judiciare, la cerința expresă a comisarului șef Tiberiu Gim Giurea, din comisiile de examinare au făcut parte și cadre ale Serviciului de Informații și Protecție Internă (SIPI) Satu Mare, care au devenit astfel părtașe la fraudarea examenelor de departajare a agenților, susţinute în vara anului 2011.

DGA continuă cercetările în baza delegației primate de la procuror. În aceste zile au fost audiați zeci de martori care au cunoștință despre starea de fapt. În cazul în care anchetatorii vor reuși să demonstreze că respectivul cod format din semne de punctuație a fost comunicat contra unor sume de bani, membrii comisiei de examinare vor fi acuzați și de acte de corupție. Astfel, în funcție de rezultatul cercetărilor, dosarul va fi preluat fie de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Orade

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum o ora
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 37 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°