Fostul ministru de finanţe rus Aleksei Kudrin, care în decembrie 2011 intenţiona să formeze un nou partid de dreapta în Rusia, ar putea să-l înlocuiască în funcţie pe actualul premier Dmitri Medvedev, scrie cotidianul Nezavisimaia Gazeta, citând o sursă din serviciile secrete. Sursa: Reuters
Potrivit sursei citate, înainte de sfârşitul anului Putin l-ar putea desemna pe Kudrin premier în locul lui Medvedev.
În recenta sesiune anuală de întrebări-răspunsuri în direct cu populaţia rusă, preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Kudrin, de două ori, „cel mai bun ministru de finanţe din lume”, referindu-se la cele două mandate de 11 ani, în total, cât acesta a fost ministru de finanţe, inclusiv într-un guvern condus de Putin însuşi.
În septembrie 2011, Aleksei Kudrin declarase că nu doreşte un portofoliu într-un executiv condus de premierul Dmitri Medvedev, cu care intrase în conflict din cauza cheltuielilor excesive bugetare pentru sectorul apărării, considerând că fondurile ar trebui să fie orientate spre Sănătate.
La o zi după aceea, Medvedev, care era încă preşedinte, înaintea rocadei cu Putin la Kremlin, l-a demis pe Kudrin din funcţie, precizeaz[ Agerpres.
În principiu, actualul lider rus şi-ar fi dat aprobarea deja pentru debarcarea lui Medvedev, conform interlocutorului Nezavisimaia, care adaugă că, totuşi, nimic nu este sigur în aceste zile la Kremlin, unde se dă o bătălie crâncenă pentru putere, departe de ochii publicului.
Kudrin are numeroşi oponenţi, în special în sectorul bancar, iar Putin nu îl va demite pe Dmitri Medvedev înainte ca acesta să transpună în practică decizii pe care i le-a trasat până în 2014.
Se pare că lui Medvedev i se mai dă o şansă să remedieze situaţia prin aplicarea decretelor prezidenţiale din luna mai, deşi termenele sunt stricte. Unii experţi consideră că termenul fixat