Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul pas către medaliile de bronz: 73-68, acasă, cu Gaz Metan Mediaş

Publicat in Bihoreanul, vineri 17 mai 2013 ·

Baschetbaliştii orădeni de la CSM au debutat cu dreptul în jocurile contând pentru locurile III-IV ale campionatului Ligii Naţionale, în compania medieşenilor de la Gaz Metan.

Finala mică a ediţiei 2012-2013 şi-a desfăşurat primul episod joi seară la Oradea în Arena "Antonio Alexe", unde jucătorii de la CSM s-au impus la capătul unui meci disputat cu scorul de 73-68 în faţa medieşenilor.

Echipa orădeană a început partida în formula: Franklin, Maric, Dillon, Pesic şi Ţibîrnă.

Jocul a început bine pentru gazde, care au şi marcat primele, prin Nemanja Maric. Apoi s-a mers cap la cap până la 12-12, când orădenii au început să se desprindă şi să câştige primul sfert cu 24-18.

Sfertul secund a fost oarecum diametral opus, cu toate că elevii lui Cristian Achim au început cu tripla lui Franklin, dar şi cu Topcov, care a revenit în angrenajul CSM-ului, în teren.

Deşi s-au aflat în permanenţă la conducere, chiar în finalul sfertului orădenii au fost depăşiţi cu un punct, medieşenii conducând în pauza mare cu scorul de 42-41, după ce în aceste 10 minute şi-au trecut ei în cont 24 de puncte, faţă de numai 17 ale orădenilor.

În partea a doua, CSM a evoluat ceva mai bine şi şi-a adjudecat sfertul III cu 20-17, iar pe ultimul cu 12-9, câştigând în cele din urmă la o diferenţă de 5 puncte, scor 73-68.

"Am avut parte de un meci frumos, tipic pentru o finală de loc III. Nu a fost o presiune foarte mare, în anumite situaţii şi fără o concentrare foarte mare, însă la fel ca de obicei în astfel de situaţii, ambele echipe şi-au dorit să câştige, pentru că aşa este normal, şi mă bucur că am făcut-o noi. Am făcut un prim pas către acest loc III, pe care sincer ni-l dorim", a declarat la final antrenorul orădenilor, Cristian Achim.

Dacă de la CSM principalul marcator a fost Milos Pesic, autorul a 18 puncte, de la medieşeni s-a remarcat ex-orădea

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°