În următoarele două zile, vremea se va menţine caldă în toată ţara, cu temperaturi ce vor depăşi 25 de grade Celsius. Va ploua în averse în regiunile din vest, centru şi sud-vestul ţării, dar şi în Moldova şi Maramureş.
Vineri, vremea se va menţine caldă, cu temperaturi maxime de peste 26 de grade Celsius în toată ţara.
În anumite regiuni, vor cădea ploi în averse însoţite de descărcări electrice.Va ploua în Moldova, Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia însă temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 28 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 22. În Muntenia şi Dobrogea vremea va fi frumoasă, cu temperaturi între 29 şi 31 de grade.
Sâmbătă, cerul va fi înnorat în Muntenia şi Dobrogea, iar maximele termice ar putea atinge 31, respectiv 29 de grad Celsius.
În restul ţării, vor cădea ploi în averse însoţite de descărcări electrice, iar temperaturile maxime în timpul zilei se vor situa între 25 de grade (în Maramureş) şi 32 de grade Celsius, ce vor fi înregistrate în Oltenia. Minimele zilei nu vor coborî sub 22 de grade Celsius.