Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum desenează Dragnea noua hartă a României. Regionalizarea, reușită dacă cei din zone sunt „apți de îmbogățire”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 mai 2013 ·

Noua hartă a României începe să prindă contur. În timp ce specialiștii susțin că tradițiile trebuie păstrate doar atât cât se poate, ei susțin că procesul de regionalizare va fi o reușită dacă regulile „jocului vor fi bine concepute”. Regiune de Sud ar putea avea centrul la București, iar Brașovul se pare că a învins Sibiul. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Concluziile grupului de experți (CONREG) vor sta la baza procesului de regionalizare și descentralizare pe care ministerul condus de Dragnea vrea să-l realizeze în acest an.

„Nu poţi rămâne la o formă învechită, încremenită, numai de dragul tradiţiei, din respect pentru tot ce e vechi. Păstrezi (în reorganizarea administrativ-teritorială – n.n.) din tradiţie tot ce se poate păstra”. Acesta este unul dintre principiile fundamentale după care se ghidează specialiștii care redesenează, în această perioadă, noua hartă a Românie.Pe ce se bazează regionalizare pe care vrea să o facă ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea: grupările teritoriale de similitudine social-economică și culturală,cunoașterea fluxurilor majore care structurează configurațiile regionale șicerințele recunoscute la nivel european pentru o proiectare eficientă a regiunilor de rang 2 (NUTS 2) cu statut administrativ.

Există patru premise ale fundamentării social-economice a regionalizării din 2013: Natura și dinamica disparităților de dezvoltare,Grupările de județe similare și/sau complementare sub aspect socio-economic și cultural,Fluxurile de persoane (de tip migrație internă, de durată), indicative pentru configurațiile funcționale existente în teritoriu,Criterii de bună practică în evaluarea unei regionalizări optime pentru dezvoltare la nivel european.

„O metaforă utilă – regionalizarea ca joc de șah”

Configurația spațială a regiunilor este echivalentul tablei pe care sunt puse piesele de șah iar regulile de construcți

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 30 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 30 minute
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, până la momentul transmiterii ştirii. Dintre aceştia, 96.356 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă.

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 49 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 2 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°