Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curiosul caz al senatorului Marian Valer

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 18 mai 2013 ·

Nu pot să îmi scot din cap o idee enunţată de către primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, care îmi bântuie fiecare colţ al minţii. „Dacă până ieri (senatorul Marian Valer) era un zeu, cum a ajuns ca astăzi să fie un monstru?” – spunea zilele trecute edilul şef negreştean. Aceasta este marea întrebare. Cum este posibilă o astfel de decădere?! Îndrăznesc să spun, deşi voi risca să fiu agresat din nou în cel mai ordinar mod posibil de către subiectul acestui studiu de caz, că nu este vorba despre nicio decădere. El nu a decăzut, el s-a aflat mereu la acelaşi nivel. La ultimul nivel cu putinţă. Nici măcar miile de cărţi citite nu au fost de ajuns. El şi-a creat o mască, o caricatură a omului drept, a marelui patriot, etc. Dar ajuns pe culmile puterii, aerul rarefiat al înălţimilor a ridicat acest voal şi am ajuns să cunoaştem cu toţii adevărata persoană, adevăratul caracter. M-a acuzat că îmi fug ideile, că îmi trădez colegii, dar până mai ieri eram extrem de capabil din postura de redactor şef-adjunct. Acum, că am trădat cauza (care cauză?), am devenit un proscris. A împroşcat cu noroi, a încercat să bage râcă între mine şi alţi colegi. Sunt mai curat decât ar putea el să creadă, motiv pentru care nici nu am privit înapoi când am plecat. Tot ce am lăsat în urmă au fost mii de fraze aşternute cu silă pe vechea Gazetă, zeci de invective la adresa colegilor şi a altor suflete, cele mai multe nevinovate. Nu am lăsat nimic bun în urmă, de aceea mi-a fost atât de uşor să plec. Dar acest amestec de ură şi de complexe ne-a ajuns din urmă, ne-a pândit, şi-a premeditat răzbunarea până în cel mai mic detaliu. Aşa se face că vineri dimineaţa şi-a pus planul blestemat în aplicare. A avut un acolit la colţul unui bloc, altul ne-a filat din maşină, altul era pe terasa vecină, iar el a apărut din spate, ca un tâlhar. S-a năpustit cu un rictus de hienă asupra noastră, în timp

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 24 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 56 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°