Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Buldogul” Blaga mârâie la Traian Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 mai 2013 ·

Preşedintelui PDL nu-i este pe plac coabitarea dintre şeful statului şi premier şi nici numirea lui Tiberiu Niţu în funcţia de procuor general

Democrat-liberalii nu se dau în vânt să facă opoziţie Guvernului, dar sunt preocupaţi să-l taxeze pe şeful statului pentru deciziile sale. Întrebat, ieri, ce părere are despre reevaluarea noului procuror general Tiberiu Niţu de către Traian Băsescu, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus că i se pare „interesantă, foarte interesantă”.

„Noi nu ne-am permis ca pe acest parcurs al audierilor să intervenim pentru că noi credem că ăsta e rolul Consiliului Superior al Magistraturii. (...) Noi am fi fost bucuroşi dacă s-ar fi făcut rocada, Daniel Morar - procuror general, iar Codruţa Kovesi - şefă DNA”, a mai spus Blaga.

„Acum are încredere în premier”

Preşedintele PDL a avut o atitudine critică şi faţă de decizia lui Băsescu de a-l trimite pe Victor Ponta la Consiliul European de săptămâna viitoare.

„PDL astă vară era pe baricade, dorind respectarea deciziei Curţii Constituţionale care spunea că preşedintele reprezintă România la Consiliul Europea n . Văd că este o foarte bună înţelegere, are încredere în premier, a plecat premierul!”, a comentat el.

Întrebat dacă este o coincidenţă sau o sincronizare faptul că Băsescu a participat şi el, ieri, la o acţiune pe teme agricole, în acelaşi timp în care PDL îşi prezenta strategia pe agricultură, Blaga chiar l-a luat peste picior pe şeful statului. El a precizat că evenimentul organizat de democrat- liberali a fost anunţat de trei săptămâni. „Noi nu ne-am corelat acţiunile cu domnul preşedinte, poate invers”, a spus Blaga.

Şi ironiile acestuia nu s-au oprit aici. Întrebat dacă ar semna un pact naţional pe agri cultură, aşa cum propune Băsescu, Blaga a spus că da, dacă acesta va fi identic cu cel prezentat de PDL. „Mai ales că am văzut, tot în baza unei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 30 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 56 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 24 minute
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°