Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campionul mondial Ion Oncescu a ajuns la Satu Mare. Cei curajoşi sunt aşteptaţi să- şi demonstreze măiestria

Publicat in Adevarul, vineri 17 mai 2013 ·

Ion Oncescu, multimplu campion mondial şi european la skandeberg la ambele mâini, a ajuns astăzi la Satu Mare. Provocarea pregătită pentru sătmăreni va avea loc abia mâine, de la ora 15.00. Cei interesaţi de fotografii cu campionul au şansa tot mâine, de la ora 12.00.

Ion Oncescu, multimplu campion mondial şi european la skandeberg la ambele mâini, a pus la cale o nouă provocare. „Iron” Oncescu vrea să-şi măsoare forţele cu întreg oraşul Satu Mare, acţiunea reprezentând debutul unui periplu al campionului în toată România.

Ion Oncescu a ajuns astăzi la Satu Mare, dar abia de mâine îi va provoca pe cei mai curajoşi locuitori ai municipiului Satu Mare în cadrul evenimentului „Ion Iron Oncescu vs Satu Mare”, găzduit în acest weekend la Grand Moll Satu Mare. Organizatorul acestui eveniment este Alexandru Ionescu, care anunţă un întreg spectacol pentru sătmăreni, mâine de la 0ra 12.00.

Organizatorii acestui show anunţă că se pot înscrie în competiţie un număr nelimitat de concurenţi din Satu Mare şi împrejurimi. Biletul de intrare la eveniment costă cinci lei. Desigur că cei care se înscriu în competiţie vor mai trece pe la două mese înainte de a ajunge la marele campion, asta pentru a se evita accidentele.

După confruntările cu sătmărenii, Oncescu va face poze cu admiratorii săi, le va oferi autografe şi tricouri personalizate cu numele său. După oprirea la Satu Mare, campionul mondial la skandenberg va merge şi în alte oraşe ale României pentru a încerca să găsească un adversar pe măsura forţei sale.

Citeşte şi Multiplul campion mondial Ion Oncescu provoacă tot oraşul Satu Mare la skandenberg

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°