Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FOTO S-a dat startul ediţiei 2013 a Festivalului „VedeTeatru”

Publicat in Adevarul, duminică 19 mai 2013 ·

Sâmbătă sear[, s-a dat startul unui nou maraton de spectacole marca „VedeTeatru”. Festivalul buzoian se află la cea de-a X-a ediţie şi este organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul administraţiei locale, al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Uniunii Teatrale din România.

Vedeta festivalului de anul acesta va fi chiar Teatrul „G. Ciprian”. De aceea, în concurs vor participa cele mai de succes spectacole produse la Buzău de-a lungul timpului.

Spre deosebire de ediţiile precedente, deschiderea din acest an a festivalului „Vedeteatru” s-a remarcat prin absenţa publicului buzoian. Doar puţin peste jumătate din capacitatea sălii a fost ocupată, asta deşi evenimentul a fost promovat intens în ultima perioadă. Nu a fost prezent la eveniment niciuna dintre personalităţile dn conducerea administraţiei locale. La ediţia din acest a festivalului, rolul de prezentator i-a revenit realizatoarei tv Mădălina Manolache Diaconiţă.

După un scurt istoric al evenimentului realizat de către directoarea Teatrului „G. Ciprian”, Gina Chivulescu, au fost invitaţi pe scenă Marilena Ţepuş, directoarea festivalului, şi Marius Zarafescu, consilier superior în Ministerul Culturii, care au făcut o scurtă trecere în revistă a manifestărilor care se vor desfăşura în această săptămână în cadrul festivalului de la Buzău. Spectacolele intrate în competiţie vor fi atent urmărite atât de un juriu format din critici de teatru, cât şi de un juriu alcătuit din simpli spectatori, aleşi chiar în prima seară a festivalului.

Ca şi în anii trecuţi, festivalul „Vedeteatru” se va derula pe două secţiuni: Secţiunea oficială – desfăşurată în sala Consiliului Judeţean, şi Secţiunea destinată studenţilor UNATC – desfăşurată seara, în Cafeneaua Artiştilor. Totodată, luni şi marţi, la Biblioteca Judeţeană sunt organizate, de la ora 11.00, colocviile la care vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 3 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum o ora
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 31 minute
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 3 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Salvamont Sinaia, şase intervenţii pentru salvarea unor turişti care s-au rănit

News.ro acum o ora
Salvamont Sinaia a intervemit, miercuri, pentru saşvarea a şase turoşti care s-au rănit şi au suferit diferite traumatisme. ”Astăzi, de Ziua Internaţională a Muntelui, Salvamont Sinaia a sărbătorit prin muncă. 6 intervenţii, toate traumatisme, dintr

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum o ora
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 9 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 8 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-1°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

2°/6°