Preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală, Vlad Moisescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, cu privire la cazul Sorin Roşca Stănescu, că în PNL sunt ţinuţi oameni care au vechime de un an şi care distrug o coaliţie guvernamentală, dar sunt daţi afară cei care activează în acest partid şi de peste 20 de ani.
"Din păcate, în PNL sunt daţi afară din partid oameni care au şi 23 de ani vechime, care construiesc o asociaţie nonguvernamentală, dar sunt ţinuţi oameni care au intrat acum un an şi care distrug o coaliţie guvernamentală. Sorin Roşca Stănescu nu a acţionat de capul lui, a avut evident un ordin de sus, acest sus urmează a fi definit. Este evident că a fost o criză puternică ce putea să ducă la ruperea USL, dar încă o dată acesta este modul în care domnul preşedinte Antonescu înţelege să conducă partidul", a afirmat Moisescu.
CITIȚI ȘI: Criticarea lui Antonescu, mai gravă decât destabilizarea USL | VIDEO
El a explicat că s-a referit la iniţiatorii IRL când a vorbit de cei cu vechime mare în PNL, spunând că aceştia sunt încă membri ai acestui partid până la Delegaţia Permanentă a liberalilor. Vlad Moisescu a subliniat că nu ia în calcul să-şi dea demisia din PNL, arătând că în cazul său filiala din care face parte ar putea lua o decizie.
În ceea ce priveşte cazul senatorului Sorin Roşca Stănescu, el a afirmat că acesta nu poate fi considerat unul închis, motivând că liberalul nu se va potoli. "Nu trebuia primit în partid Sorin Roşca Stănescu", a adăugat preşedintele Consiliului Director al Iniţiativei România Liberală.
Pe de altă parte, Vlad Moisescu a afirmat că este mai bine ca PNL să rămână în USL. "Nu cred că este o tensiune neapărat între miniştrii PNL sau PSD. Este evident că miniştrii liberali sunt un pic mai dezordonaţi şi mai indisciplinaţi decât cei ai PSD", a spus el.
CITIȚI ȘI: NOI