Sa presupunem ca intr-un cuplu unul dintre parteneri greseste si aveti impresia ca vina ii apartine doar lui. In cazul acesta apar reprosurile, apoi se instaleaza sentimentul de culpabilitate.

Despre originea culpabilitatii intr-un cuplu, legatura dintre vinovatie si reprosuri, consecinte, sfaturi pentru a evita cel mai mic repros, ne vorbeste Catherine Serurrier, terapeut de cuplu si autor al mai multor lucrari pe aceasta tema, intr-un interviu pentru Quintonic.

De unde vine culpabilitatea

"Sentimentul de culpabilitate care este ceva bine impartasit", explica Catherine Serurrier, "se poate confunda cu adevarata culpabilitate ce rezulta dintr-o greseala comisa", iar "culpabilitatea poate avea doua origini":

O origine personala a fiecarui individ aflat in cuplu ce se trage din copilarie (faptul de a fi copil nedorit care si-a dezamagit parintii) si o alta rezultand din situatia de cuplu, cu o rivalitate barbat-femeie sau o permanenta comparative accentuata de gelozie sau de postura de inferioritate a unuia fata de celalat.

Este ceea ce in psihanaliza se numeste "proiectare". Cand nu va simtiti bine, aveti tendinta sa transferati asupra celuilalt sentimentele agresive, antrenand astfel seria reprosurilor.

Iar cand unuia dintre parteneri i se aduc multe reprosuri, acesta se poate simti vinovat, pentru ca este dezamagit, frustrat de viata conjugala. Si ajunge aproape instinctiv sa-l mustruluiasca pe celalat.

Nu este asa de simplu, pe cat pare, caci in acelasi timp partenerii se iubesc, au interese comune si, de la primul repros, isi spun ca nu ar fi trebuit s-o faca, chiar daca el este justificat. In aceasta situatie, ambii parteneri pot resimti un sentiment de vinovatie.

Culpabilizarea este inerenta vietii in doi?

Apare de regula in familie, dar este inevitabila si