Noaptea muzeelor a fost un succes la Tulcea, spun organizatorii evenimentului. Cei care au intrat au primit bilete gratuite, astfel că până la muzeul nopţii se ştia deja câţi tulceni au trecut pragul unui muzeu din municipiul Tulcea.
În acest an, cele mai atractive destinaţii au fost cele două muzee reabilitate în ultimii ani şi inaugurate la finalul anului 2012: Muzeul de Artă, fostul palat al Paşei şi Casa Avramide, fostă casă boierească.
După cum spun reprezentanţii Institutului de Cercetări Eco Muzeale din Tulcea, la cele două muzee (care constituie Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Dord Dobrogean) au ajuns 3.910 vizitatori. Mai exact, este vorba despre 2.350 vizitatori la Muzeul de Artă de pe strada Grigore Antipa (aproape 4% din populaţia municipiului) şi 1.560 de vizitatori la Casa Avramide, de pe strada progresului (2,6% din populaţia oraşului Tulcea).
tulceni au mai vizitat, de asemenea, şi celelalte muzee din Tulcea: Centrul Eco Turistic Delta Dunării (acvariul de pe strada 14 Noiembrie), Muzeul de Etnografie şi Artă Populară de pe strada 9 Mai, respectiv Muzeul de Istorie, din parcul Monumentului.
Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a noua ediţie.
Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM).